Postări
"Nu-mi amintesc cu exactitate noaptea in care am inceput sa nu mai pot dormi, stiu doar ca s-a intamplat cand aveam 7 ani. Nu am fost un copil anxios, nu am avut cazuri de insomnie in familia mea iar parintii mei mi-au spus ca inainte dormeam linistit - deci nu este nici o explicatie evidenta. La scoala eram un copil irascibil, tot timpul loveam banca cu pumnii si peretii cu picioarele. La varsta de opt ani deja devenisem atat de disperat sa dorm incat ma loveam cu capul de pereti in mijlocul noptii, sperand ca astfel sa pot lesina si astfel sa ma pot odihni. Anii au trecut insa si nu s-a imbunatatit nimic - abia ma descurcam cu iritabilitatea mea ca adolescent, eram un singuratic tot timpul.
Niciodata nu am fost in stare sa duc o viata normala si nu-mi pot imagina cum ar fi sa lucrez intr-un birou de exemplu, abia ma tin pe picioare dimineata. Din fericire am reusit sa-mi fac totusi o cariera ca si designer, reusind sa imi aleg eu singur la ce ore si cate ore lucrez.
Inainte de a o intalni pe sotia mea, Julia, insomnia mi-a distrus cateva relatii. Prietenele mele spuneau fiecare: "O sa te fac eu sa adormi", insa foitul si sucitul meu din pat le innebunea. Sotia mea si cu mine am ajuns la un acord si dormim in dormitoare separate. Am incercat tot posibilul sa stam in acelasi pat insa eu am nevoie ca radioul sa fie dat drumul ca sa ma relaxez un pic, impiedicand-o pe ea astfel sa se odihneasca.
Deprivarea de somn este pentru mine o forma de tortura, inainte sa-mi cunosc sotia avusesem multe ganduri sinucigase. Cu ajutorul psihoterapiei am reusit insa sa-mi alung furia acumulata in toti acesti ani si acum privesc lucrurile dintr-o noua perspectiva. Nu am scapat de insomnie insa mi-a daruit o strategie de a accepta boala mea si de a ma descurca cu ea."
Niciodata nu am fost in stare sa duc o viata normala si nu-mi pot imagina cum ar fi sa lucrez intr-un birou de exemplu, abia ma tin pe picioare dimineata. Din fericire am reusit sa-mi fac totusi o cariera ca si designer, reusind sa imi aleg eu singur la ce ore si cate ore lucrez.
Inainte de a o intalni pe sotia mea, Julia, insomnia mi-a distrus cateva relatii. Prietenele mele spuneau fiecare: "O sa te fac eu sa adormi", insa foitul si sucitul meu din pat le innebunea. Sotia mea si cu mine am ajuns la un acord si dormim in dormitoare separate. Am incercat tot posibilul sa stam in acelasi pat insa eu am nevoie ca radioul sa fie dat drumul ca sa ma relaxez un pic, impiedicand-o pe ea astfel sa se odihneasca.
Deprivarea de somn este pentru mine o forma de tortura, inainte sa-mi cunosc sotia avusesem multe ganduri sinucigase. Cu ajutorul psihoterapiei am reusit insa sa-mi alung furia acumulata in toti acesti ani si acum privesc lucrurile dintr-o noua perspectiva. Nu am scapat de insomnie insa mi-a daruit o strategie de a accepta boala mea si de a ma descurca cu ea."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu